Atunci când ne gândim la profilul copilului ce urmează să frecventeze școala, avem în minte un copil care de acum reușește să desfașoare acțiuni nu doar cu obiecte, care are un nivel avansat al dezvoltării limbajului și este deja familiarizat cu noțiuni absctracte de genul numar, literă, silabă. Atunci când ne gandim la profilul emotional al acestuia avem in minte un copil care are un anumit autoreglaj emotional și un nivel de dezvoltare al motivației suficient de mare pentru învățarea susținută de tip didactic.
În cazul copiilor diagnosticați cu tulburare de spectru autist lucrurile stau însă diferit. Aceștia întâmpină o serie de dificultăți în principal în înțelegerea textelor citite, la nivelul înțelegerii conceptelor abstracte, dezvoltarea scrisului de mâna (datorate dificultăților de coordonare), în organizarea timpului, inițierea interacțiunii cu cei din jur si menținerea contactelor cu ceilalți copii, înțelegerea și respectarea regulilor.
Care sunt cele mai bune metode prin care să facilităm integrarea copiilor cu autism?
Integrarea în școlile de masă a copiilor cu autism este un drept al acestora, drept ce nu poate fi ignorant sau refuzat. Desigur, este nevoie de adaptarea stilului educational și de pregătirea și informarea cât mai bună a cadrelor didactice în legătura cu nevoile și particularităților copiilor cu autism.
Un rol important în pregătirea copilului pentru școală este predarea abilităților în cadrul ședințelor de terapie si generalizarea lor. Abilitățile necesare sunt urmatoarele: cognitive (abilități preacademice), sociale si comunicare. Comunicarea este o modalitate de exprimare a ideilor, nevoilor, a intereselor sau a informațiilor învățate toate acestea formând premisele unei dezvoltări sociale optime.
Cum facem integrarea mai ușoară?
Copilul cu autism trebuie să se simtă integrat, acceptat, să i se ofere posibilități de învățare adaptate, cadrele didactice să fie familiarizate cu diagnosticul copilului și cu dificultățile care vin odată cu acesta și să pună accent pe ceea ce poate să facă copilul nu pe ceea ce nu poate.
Copilul cu autism are nevoie de expunere la situatii asemănătoare cu cele pe care le va întâmpina la clasă. Acest lucru se poate realiza prin trecerea de la predarea față în față, la predarea instrucțiilor si răspunsurilor în grup. Această trecere graduală la cerințele similare celor de la scoală ajută la echilibrul emoțional al copilului, cu ajutorul expunerii.
Este eficient ca un copil cu autism să fie integrat în clasa în care nivelul este cel mai apropiat vârstei mentale.
Materialele vizuale au fost întotdeauna un instrument extrem de important în terapia copiilor cu autism. Putem să folosim imagini în care sunt ilustrate schimbările ce vor avea loc în viața copilului odată cu începerea școlii, cine sunt colegii, învățătoarea, cum arată școala sau sala de clasă. Cu ajutorul acestora putem să îl pregătim din timp și astfel tranziția va fi una mai ușoară.
Conceptele abstracte, cum ar fi timpul, nu sunt ușor de înțeles, iar copiii cu autism pot avea dificultăţi în ceea ce privește așteptarea. Pentru a-i ajuta putem să implementăm orare vizuale, crescând astfel predictabilitatea (elevul știe ce urmează să se întâmple), oferă cerințe clare (ce sarcină are de îndeplinit, cât durează si când se termină), promovează si crește independența, structurează mediul. Prin folosirea acestora ajutăm la reducerea anxietatii și a dificultăților comportamentale.
Poveștile terapeutice au un rol important în obținerea confortului psihic pentru o schimbare așa importantă și majoră, cum este școala. Este recomandat să le citim copiilor povești terapeutice care să abordeze tematici legate de școală, prietenie, responsabilitate, spațiu personal oferindu-le prin intermediul acestora o imagine mai clară asupra comportamentelor pe care acestia le pot adopta în diferite situații sociale.
Colegii au un rol extrem de important în integarea copilului cu TSA. Copiilor li se poate explica faptul că fiecare dintre noi suntem diferiți si avem nevoie de ajutor din partea celorlați. Explicați-le copiilor de ce colegul lor cu autism are nevoie de mai multă atenție și de mai mult ajutor uneori și care sunt modalitățile prin care toți îl putem ajuta. Mențineți implicarea copiilor activă în tot acest proces de integrare.